Sari la conținut
Foto: Dragoș Asaftei

Ciocănești - Dunăre

Obiective de interes educațional


Județul

Călărași

Serviciul teritorial ANANP

Călărași Str. Prelungirea București, nr. 26, parter (Clădirea Direcției pentru Agricultura Județeană Calarasi), cod poștal 910149, tel. 0746255230, cl.ananp@ananp.gov.ro



UAT

Comuna Ciocănești



Observarea pasărilor sălbatice - Birdwatching

ROSPA0021 Ciocănești - Dunăre;

Principalele tipuri de habitate din aria protejată sunt reprezentate de habitatele de apă dulce/zone umede; reprezentativă pentru arie este specia Branta ruficollis ( gâsca cu gât roșu); Administrativ, situl este localizat în partea de sud a județului Călărași, în comuna Ciocănești, având o suprafață de 801 ha.

Situl ROSPA0021 Ciocănești - Dunăre cuprinde arealul fermei Boianu în suprafață de 220 ha, profilată pe producerea de puiet de pește, formată din 12 bazine mici, înconjurată de diguri și canale precum și de vegetație submersă abundentă. Canalele sunt caracterizate de fâșii înguste de stuf și de alte plante palustre emerse. În împrejurimi se întind pășuni, culturi agricole și plantații de plopi, iar spre sud, la o distanță de cca. 3 km pe malul Dunării, o pădure de luncă.

Această zonă naturală asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire, pentru mai multe păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, cum ar fi: gâsca cu gât roșu, lebăda de iarnă, lebăda de vară, pelicanul creț, cormoranul mic, cormoranul mare, rața roșie, barza albă, uliu păsărar, lăcarul mare, stârc cenușiu, stârc roșu, buhaiul de baltă, măcăleandru, cinteze, piciorongul, fluierarul de mlaștină, fluierarul cu picioare roșii, țigănușul, mierla etc. În perioada de migrație situl găzduiește peste 20000 de exemplare de păsări de baltă, care își găsesc, în minidelta de la Ciocănești, loc de cuibărit și hrănit.

În ferma piscicolă din interiorul sitului ROSPA0021 Ciocănești – Dunăre, se află un observator de păsări de la care se pot vedea majoritatea speciilor de păsări care se regăsesc și în Delta Dunării.

Trasee

Traseu biciclete: de la Parc primărie Ciocanesti – zona agrement – către sud (prin zona de agreement Trup 9 ) - în lungul Canalului Bot către Stația de apă (Trup15) și înapoi către Nord (Parc Ciocănești) cu posibila ocolitoare a Fermei piscicole Ciocănești
Traseu neomologat prin ROSPA0021 Ciocănești – Dunăre suprapus parțial peste ROSCI0131 Oltenița – Mostiștea - Chiciu

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații