Sari la conținut

Corabia – Turnu Măgurele

Obiective de interes educațional


Județul

Teleorman

Serviciul teritorial ANANP

Teleorman, Alexandria, str. Dunării, nr.1, cod poștal 140002, Tel. 0371472004, Fax. 0372003775, E-mail: tr.ananp@ananp.gov.ro


UAT

Turnu Măgurele

Aria protejata în care se găsește obiectivul de interes educațional - ROSCI0044 Corabia – Turnu Măgurele

Specia și habitatul reprezentativ pentru arie

Aria naturală protejată ROSCI0044 Corabia – Turnu Măgurele

Habitat reprezentativ – Zăvoaie de plop alb si salcie albă

Specie reprezentativă – scrumbia de Dunăre

Prezentarea obiectivul de interes educațional 

Aria naturală protejată  Corabia – Turnu Măgurele este situată în lunca inferioară a Dunării având o importanță ecologică deosebită datorită habitatelor și speciilor ce se regăsesc în aceasta zonă. Aici se regăsesc habitate de interes comunitar ce se conserva atât în stare naturală, cât și în stare seminaturală, cum ar fi: zăvoaie de plop alb și salcie albă, păduri de luncă de stejar, ulm , frasin și arin, care sunt benefice diverselor specii de păsări. Situl este protejat și din prisma speciilor de pești (scrumbia de Dunăre, boarță, țipar, avat, etc.), amfibieni (buhai de baltă și triton dobrogean) și mamifere (popândău și vidră), specii rare ce trăiesc în această zonă. 

Aria naturală protejată este reprezentativă și din punct de vedere geologic, în zonă s-au format în decursul timpului numeroase plaje formate din nisipuri fine sau grosiere, pietrișuri de diverse dimensiuni, etc.

Obiectului protecției/conservării de interes educațional identificat și pus în valoare de comunitatea locală 

Conservarea zonelor protejate de pe Dunăre și a faunei ce trăiește atât în mediul acvatic al fluviului cât și în lunca acestuia, comunitatea locală organizează sărbători, cum este Ziua Dunării, zi ce este sărbătorită în data de 29 iunie  în toate statele dunărene, pentru a conștientiza populația și a o implica în acțiunile de conservare a fluviului Dunărea și diverse competiții sportive nautice – ”Cupa Dunării” organizate la Baza Nautică de pe malul Dunării.


Trasee tematice dedicate cunoașterii obiectului protecției/conservării de interes educațional (amenajate / neamenajate; omologate / neomologate)

În vederea cunoașterii frumuseților ce le oferă fluviul Dunărea și zonele din lunca acestuia se organizează diverse curse pe Dunăre, în care pot fi observate habitate de pe malul Dunării și diverselor specii de păsări acvatice (cormoran, egreta, ciocîntors, etc.), competiții sportive nautice, precum și trasee de canoe pe tronsonul Corabia-Turnu Măgurele.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații