Sari la conținut

Locul fosilifer Cozla, Locul fosilifer Cernegura, Locul fosilifer Pietricica, Locul fosilifer Agârcia

Obiective de interes educațional


Județul

Neamț

Serviciul teritorial ANANP

Serviciul Teritorial Neamț, 

Municipiul Piatra Neamț, Str. Cuejdi, nr. 1B ( Mall Forum Center, etaj IV)

tel. 0371472032; 

E-mail: nt.ananp@ananp.gov.ro



UAT

Municipiul Piatra Neamț, Județul Neamț




Cele patru rezervații naturale de interes paleontologic sunt situate pe teritoriul administrativ al Municipiului Piatra Neamț, străjuind orașul în cele patru puncte cardinale. Locul fosilifer Cozla are o suprafață 10 ha, fiind situat în nord, în zona sudică a Munților Stânișoarei, având o altitudine de 679 m, Locul fosilifer Cernegura are o suprafață de 198,2 ha, este situat în sud, făcând parte din Munții Goșman, cu o altitudine de 852 m, Locul fosilifer Pietricica are o suprafață de 39,5 ha și este situat în estul orașului, la o altitudine de 530 m și Locul fosilifer Agârcia are o suprafață de 1 ha și este situat în vestul Municipiului Piatra Neamț.

Aceste rezervații naturale protejează puncte fosilifere care conservă o bogată faună de pești fosili din Oligocen.

Primii pești fosili au fost identificați aici încă din 1883 de către profesorul L. Cosmovici care a descris 21 de specii noi pentru știință. Ulterior, în zonă s-au făcut cercetări de către paleontologi cunoscuți și au fost descrise 38 de specii de pești fosili, 10 specii de scoici, un izopod ( descoperit în 1922, extrem de important pentru lumea științifică pentru explicarea filogeniei/originii acestui grup) și un decapod. Cercetările continuă și astăzi, speciile fosile descoperite aflându-se în colecția Muzeului de Științe Naturale din Piatra Neamț.

Peștii fosili descoperiți în aceste puncte fosilifere oferă informații inestimabile ca valoare, astfel, zona în care se află acum Municipiul Piatra Neamț era acoperită de mare. Având în vedere speciile descoperite se poate deduce că marea oligocenă avea o adâncime considerabilă, că în acele timpuri, în zonă, clima era subtropicală, că marea oligocenă prezenta condiții de viață optime și legături cu toate bazinele mării Tethys.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații