Dosul Laurului

Experimentarea stării de a lua contact cu un habitat având un regim de conservare totală, prin conştientizarea cultivării respectului faţă de natură şi de resursele naturale, rezervaţia fiind cu atât mai specială, cu cât aici este singura zonă din ţară unde vegetează specia Ilex aquifolium (laurul sau dafinul).

Dosul Laurului este o arie protejată de interes național (rezervație naturală de tip botanic), situată în județul Arad, pe teritoriul administrativ al comunei Gurahonț. Rezervația naturală se află în partea nordică a satului Zimbru, are o suprafață de 32,20 ha și reprezintă o zonă de protejare a speciei Ilex aquifolium (laur sau dafin). Rezervația se suprapune peste ariile naturale protejate: ROSCI0298 Defileul Crișului Alb și ROSPA0153 Defileul Crișului Alb. (SPA) desemnează ariile de Protecție Specială Avifaunistică - constituite cu scopul menținerii în stare favorabilă a speciilor de păsări sălbatice și conservare a acestora. (SCI) desemnează siturile de Importanță Comunitară - constituite cu scopul menținerii și conservării speciilor de plante și animale sălbatice și habitatelor naturale de interes comunitar reprezentative pentru regiunea biogeografică în care se încadrează.

Accesul spre rezervația botanică „Dosul Laurului” se face prin Sebiş, până la Gurahonț, urmându-se apoi un drum comunal până în satul Zimbru, de unde se desprinde un drum forestier care ajunge la Dosul Laurului. Localnicii îl cunosc drept drumul forestier de pe valea Luștiului, situat în nordul satului Zimbru (la circa 8 km de centrul așezării). Aria protejată „Dosul Laurului” a fost declarată monument al naturii încă din anul 1938, fiind însă menționată pentru prima oară în anul 1883, când botanistul maghiar Lájos von Simonkai a gasit câteva plante de laur în călătoria sa de aici.

Important de menționat este faptul că „Dosul Laurului” este singurul loc din România unde vegetează arbustul de tip mediteranean Ilex aquifolium, cunoscut în popor sub denumirile de laur sau dafin. Acesta este o plantă aromatică, ornamentală, fiind folosit în Grecia Antică pentru încununarea premianților diverselor concursuri. Avem și în limba română cuvântul derivat „laureat”, care înseamnă tocmai „încununat cu lauri”.

Specia de laur Ilex aquifolium ajunge la o înălţime de câţiva metri, iar locul în care se află reprezintă cel mai estic punct al ariei sale atlantice şi cel mai nordic punct al ariei sale mediteraneene. Arborii de laur sunt înconjuraţi de specii arboricole de fag, mesteacăn, carpen, cireş, gorun, paltin şi ulm.

În această rezervaţie naturală, laurul a crescut în formă de tufe foarte dese, creând un desiș greu de pătruns. Datorită modului în care s-a dezvoltat, existenţa sa în acest loc este legată de câteva legende locale. Se spune că, atunci când atacau barbarii, localnicii îşi ascundeau toată averea în pâlcurile dese de laur. O altă legendă vorbeşte despre contele Antonio Jelinski, născut pe teritoriul actualului stat Bosnia și Herțegovina, ca fiind personajul care ar fi adus acest arbust în zonă, pentru a impresiona localnicii, pe de o parte, dar şi, ca toți ceilalți, pentru a avea un loc în care să-şi ascundă partea cea mai importantă din avere. Legenda general cunoscută însă provine din mitologia greacă, arborele apărând, pare-se, când nimfa Daphne s-a transformat în laur (dafin), pentru a scăpa de urmărirea zeului din Olimp, Apollo. Apollo, profund întristat, ar fi început, de atunci, să poarte pe cap o coroană din dafin, veșnic verde. Dafinul era considerat, de asemenea, un copac sacru; coroanele din frunze de dafin decorau capetele câștigătorilor din Grecia Antică. Dar chiar și în Roma antică cununile din dafin decorau capetele câștigătorilor competițiilor olimpice și ai bătăliilor militare. 

Având în vedere că Rezervaţia naturală Dosul Laurului este o arie protejată, cei care încearcă să o distrugă în orice fel (să rupă plantele sau să facă orice altceva care să le pericliteze) sunt aspru sancționați. Comunitatea locală, prin reprezentanții serviciilor de mediu din cadrul administrației locale, dar și prin intermediul voluntarilor, împreună și sub îndrumarea Serviciului Teritorial ARAD al ANANP, au luat măsuri specifice de protecție și conservare, precum: îngrădirea zonei protejate, interzicerea oricărei activități care ar putea periclita buna vegetație a arbuștilor de laur; promovarea regenerării naturale a pădurii; interzicerea plantării de specii, altele decât cele specifice habitatului; menținerea în ecosistem a crengilor moarte căzute pe sol; interzicerea pășunatului în pădurea din proximitate; evitarea tuturor activităților care ar putea determina degradarea biodiversității locale; evitarea folosirii insecticidelor în pădure, respectiv interzicerea arderii vegetației.