Sari la conținut
Foto: Dragoș Asaftei

Făgetul Clujului – Valea Morii

Obiective de interes educațional


Județul

CLUJ

Serviciul teritorial ANANP

Serviciul Teritorial Cluj

cj.ananp@ananp.gov.ro, 0746873586

Cluj-Napoca, str Fântânele nr. 30, birou D03

UAT

Ciurila, Cluj-Napoca, Feleacu, Florești



Aria protejată în care se găsește obiectivul de interes educațional: 

ROSCI0074 Făgetul Clujului – Valea Morii

Specia și habitatul reprezentativ pentru arie: 

Fagul (Fagus sylvatica) care împreună cu alte specii de plante a determinat apariția habitatelor de păduri de fag (9110 păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, 9130 păduri de fag de tipul Asperulo- Fagetum).

Prezentarea obiectivul de interes educațional:

Pădurea Făget, prin localizarea ei în apropierea orașului Cluj-Napoca, reprezintă una dintre principalele zone de recreere pentru clujeni. Importanța acesteia este dată în principal de valoarea sa peisagistică, dar și de faptul că aici întâlnim multe specii de plante,  unele foarte rare, prezente  încă din epoca de gheața (gălbenelele - Ligularia sibirica, gențiana mov - Swertia perennis sau bulbucii de munte - Trollius europaeus). De menționat este și functia de reducere a poluării pe care aceasta o îndeplinește prin absorbția CO2 și producere de O2. Pădurea Făget are și importanță economică, putem culege fructe de pădure, ciuperci comestibile și bea apă de izvor, dar să nu uităm de lemnele pentru foc sau ca material de construcții.

Obiectului protecției/conservării de interes educațional identificat și pus în valoare de comunitatea locală:

Factorii naturali sunt cei care au contribuit la aparitia si pastrarea pădurii și a speciilor rare. Desi vorbim de anumite restrictii sau actiuni care nu sunt permise in padure (nu rupem plante, nu aprindem focul, nu aruncam deseuri), tocmai acestea contribuie la salvarea speciilor si perpetuarea habitatelor specifice. Comunitatea locala valorifica aceasta resursa prin organizarea de activitati de recreere, sportive  (ciclism, alergare), educative (excursii, actiuni de igienizare).

Trasee tematice dedicate cunoașterii obiectului protecției/conservării de interes educațional:

În Padurea Făget există două trasee tematice amenajate de către Asociația Natura Transilvaniei, respectiv Traseul Veveriței și Traseul Misterele Pădurii (Broscuța albă). Acestea au fost stabilite cu scopul de a facilita accesul publicului interesat la zonele cu valoare peisagistică deosebită, fiind totodată în deplină siguranță. Traseul Veveriței face referire la statutul de protecție al zonei pe care o parcurge, dar oferă în același timp posibilitatea de a observa specii de lilieci, păsări și veverițe.

Traseul Misterele Pădurii (Broscuța albă) a fost realizat cu scopul de a oferi informatii multiple despre speciile  de arbori, amfibieni și chiar trovanți (roci asemănătoare unor bulgări de nisip și pietris), toate fiind prezentate într-o manieră atractivă pentru vizitatori. 

Hărțile se pot accesa aici: https://ananpstcluj.blogspot.com/2021/11/fagetul-clujului-valea-morii-rosci0074.html?m=1

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații