
Județul Bistrița-Năsăud
Un număr de 29 de arii naturale protejate ale județului Bistrița-Năsăud au fost încadrate ca monumente ale naturii, pentru a fi ocortite și conservate în 23 februarie 1976 prin Decizia nr.58 a Comitetului executiv consituit în Consilului popular al județului Bistrița-Năsăud. Mai târziu în 14 martie 1995 prin Hotărârea nr.3, Consiliul Județen Bistrița-Năsăud a actualizat lista ariilor naturale protejate ajungând la un număr de 33 de monumente ale naturii. Aceste decizii și hotărâri au introdus sub protecție primele monumente naturale, ele au stabilit primele restricții și măsuri de protecție pentru obiectivele protejate dar și pentru plantele și animalele periclitate din județ. De asemnea ele vor servi ca suport în introducerea acestor monumente în Planul de amenajare a teritoriului național, zone protejate, cunoscut ca Legea nr.5/2000, pentru a deveni ocrotite la nivel național.
Habitatul 9410 - ,,Păduri acidofile de molid (Picea abies) din etajul montan până în cel alpin,, reprezintă cel mai bine reprezentant habitat la nivelul siurilor Natura2000 prezente în județ. Este greu de definit o singură specie reprezentativă, dar speciile de plante laleaua pestriță (Fritillaria meleagris) și Limba peștelui (Armeria maritim) fiind foarte rare le putem considera reprezentative. Din regnul animal putem considera Ursul (Ursus arctos) ca fiind o specie reprezentativă, datorită numărului mare de exemplare concentrate în perioada de toamnă în zonele de hrănire (aprox.200 de exemplare).
Manifestări culturale și / sau evenimente ocazionate de, sau în legătură cu ariile naturale protejate sau cu obiectului protecției/conservării
-Festivalul Lalelei pestrițe-festival de folclor
Arii naturale protejate
Categorie | Număr |
---|---|
Rezervații științifice | - |
Parcuri Naționale | 2 |
Rezervații naturale și Monumente ale naturii | 25 |
Parcuri Naturale | - |
Rezervații ale biosferei | 1 |
Zone umede de importanță internațională (Ramsar) | - |
Situri naturale ale patrimoniului natural universal | - |
Arii speciale de conservare (SAC) | - |
Arii de protecție specială avifaunistică (SPA) | 3 |
Situri de importanță comunitară (SCI) | 12 |
Geoparcuri | - |
Trasee omologate
Arii naturale protejate în județul Bistrița-Năsăud
Peștera Tăușoare
Peștera Izvorul Tăușoarelor se găsește în comuna Rebișoara, pe malul stâng al pârâului cu același nume, aceasta are o lungime de aproximativ 16 kilometri …
La Sărătura
Acum 20-30 de milioane de ani, toată Transilvania și județul Bistrița-Năsăud erau acoperite de o mare, denumită marea Sarmatică. După ce marea s-a retras …
Tăul Zânelor
Aria naturală Tăul Zânelor RONPA0232 se întinde pe o suprafață de 25 de hectare în cuprinsul său fiind protejate mai multe specii de animale şi plante specifice lacurilor montane…
Poiana cu narcise de pe Șesul Văii Budacului
Această arie naturală protejată mai este numită și Pădurea din Șes. Șesul Văii Budacului este o zonă întinsă și dreaptă, în care în fiecare an, apele provenite din topirea…
Râpa cu Păpuși
Aria naturală protejată RONPA0221 Râpa cu Păpuși se găsește în comuna Mărișelu la o distanță de 200 de metri de satul Domnești și la aproximativ 13 kilometri de orașul Bistrița.…
Vulcanii Noroioși La Gloduri
Acestă zonă se găsește la 40 de kilometri de orașul Bistrița în localitatea Monor și este o zonă mlăștinoasă cu două șiruri de vulcani de mici dimensiuni. Unii vulcani sunt stinși.…