
Lacul Brateș
Obiective de interes educațional
Județul
Galați
Serviciul teritorial ANANP
Str. Domnească nr.56, bl Cristal, sc B, etj 1, jud. Galați, CP 800322, tel. 0371471980
E-mail: gl.ananp@ananp.gov.ro; http://ananp.gov.ro
UAT
Galați
Lacul Brateș, aflat la confluența râului Prut cu Dunărea, este unul dintre cele mai mari lacuri din România, fiind o importantă bază de pescuit și una dintre atracțiile turistice ale Galațiului. În anul 2011 Lacul Brateș a fost declarat arie de protecție avifaunistică ROSPA0121. Aria naturală deține 3 tipuri de habitate naturale- Ape dulci continentale, Culturi cerealiere extensive și Păduri caducifoliate (amestec de salcie albă indigenă cu plop alb și plop negru).
Supranumit „Balatonul României”, acesta făcea parte din mica deltă a Prutului din zona de vărsare, ce înșira salba de lacuri și bălți de pe ambele maluri ale râului, începând de la Cârja (Vaslui) până spre Giurgiulești (Basarabia). În Brateș se vărsa râul Chineja. Zona a intrat în legendă pe vremea lui Petru Rareș, care înainte de a deveni domnitor al Moldovei, se ocupa cu pescuitul pe acest lac. Carele sale au aprovizionat cu pește atât Curtea Domnească de la Suceava, cât și cetățile Tighina, Cetatea Albă și Chilia. Legendele locului spun că Petru Rareș s-a îndrăgostit de o tătăroaică, iar de aici a rămas înșiruirea numelor localităților de la Brateș spre nord, care se constituie într-o declarație de dragoste: Tulucești, Tătarca, Frumusița.