
Lacurile de acumulare Buhuși-Bacău-Berești
Obiective de interes educațional
Județul
Bacău
Serviciul teritorial ANANP
ANANP – ST Bacău; tel.: 0740780560; 0371471937
UAT
ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși-Bacău-Berești
A036 Cygnus olor – Lebada de vară
Pe teritoriul sitului este o prezență comună, indivizi apartinând acestei specii putând fi observați, de regulă, la orice iesire în aria protejată, în orice anotimp. Aceste păsări cuibăresc și iernează pe teritoriul ariei naturale protejate, având nevoie de habitate acvatice întinse, cu suprafețe mari de stuf, unde să își construiască cuiburile. Sunt păsări fără dimorfism sexual, aproape exclusiv vegetariene, hrana animală fiind reprezentată ocazional de insecte acvatice, viermi, mormoloci.
Specia nu este vânată, însă poate suferi doatorită acțiunilor umane, iresponsabile, dintre care putem menționa:
incendierea stufului, acțiune care duce la pierderea habitatului necesar construirii cuiburilor, sau chiar la pierderea pontei sau puilor din anul respectiv;
abandonarea firului, cârligelor, plumbului și plaselor de pescuit, păsările intoxicându-se cu plumb sau fiind rănite de instrumentele abandonate;
hrănirea cu pâine a păsărilor, în special pe perioada iernii, ceea ce afectezează comportamentul de hrănire, lipsește pasărea de aportul unor vitamine și minerale care se găsesc în hrana naturală, dar nu și în pâine, acțiune care duce în final la apariția bolii numită „ aripă de înger”, boală nevindecabilă, exemplarele care suferă de această afecțiune pierzându-și capacitatea de zbor.
Pe drumurile de acces și în imediata vecinătate a lacurilor Bacău II și Berești, există panouri cu conținut informativ, referitor la speciile protejate și măsurile minime de conservare care pot fi luate de catre fiecare vizitator.