Sari la conținut

Pădurea Reșca

Obiective de interes educațional


Județul

Olt

Serviciul teritorial ANANP

Olt

UAT

Dobrosloveni/Farcasele


Obiective de interes educațional Pădurea Reșca - Valorile ale patrimoniului de ordin științific (botanic, zoologic), istoric și peisagistic.

Pădurea Reșca este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN  („Rezervație Naturală”, care corespunde categoriei IV IUCN, și anume „arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservarea prin intervenții de gospodărire”), situată în județul Olt, pe teritoriul administrativ al comunelor Dobrosloveni și Fărcașele, cu o suprafață de 51,35 ha. 

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Hotărâre de Guvern (HG 2151 din 30 noiembrie 2004)  și este reprezentată de o zonă împădurită din lunca dreaptă a Oltului Inferior, cu scop de protecție pentru specii arboricole (stejarul lui Nae - monument al naturii) și ierboase.

Aria protejată dispune de tipuri de habitate specifice cu păduri ripariene mixte (stejar, frasin și ulm), păduri sub-atlantice în amestec (stejar și carpen), păduri de gârniță și păduri aluvionare de luncă (salcie și plop alb).

Flora este constituită din specii arboricole cu stejar (Quercus robur), frasin (Fraxinus augustifolia), velniș (Ulmus laevis), gârniță (Querqus frainetto), ulm de câmp (Ulmus minor), carpen (Carpinus betulus), chiparos-de-baltă (Taxodium distichum), salcie (Salix alba) sau plop alb (Populus alba).

La nivel floristic sunt întâlnite diverse specii : Lalea pestriță (Frittilaria meleagris), Stânjenel de baltă (Iris pseudacorus), Lalea de crâng (Tulipa bibersteniniana), Măzăriche (Vicia lutea), Sânișoară (Saniculea europaea).

Fauna este reprezentată de specii de mamifere (rozătoare: șoarece de câmp, chițcan de câmp, pârș de alun), păsări (barză albă, barză neagră, corb) și insecte.

Obiectul protecției/conservării de interes educațional:  Corespunzător componentelor valoroase ale teritoriului ariei naturale protejate, acestea constituie zone protejate cu caracter mixt, întrucât valorile patrimoniului care justifică regimul de protecție sunt, în primul rând, de ordin științific – botanic, zoologic și istoric. În același timp teritoriul posedă și valori peisajere care justifică valorificarea prin activități de turism.

Accesul în aria naturală protejată în scopul vizitării este permis tuturor persoanelor care respectă normele de conduită Eco-civică, actele normative în vigoare și reglementările regulamentului ariei, folosind drumurile de acces existente.

În arie sunt permise și activități de cercetare științifice ce vor fi orientate pentru realizarea scopului primordial, cel de conservare a patrimoniului floristic, faunistic, istoric și peisagistic al teritoriului ariei naturale protejate, dar și activități de educație ecologică ce se pot realiza prin tabere organizate, pentru grupuri de elevi și studenți.
Alte obiective turistice din apropiere:  Rezervația naturală Iris - Malu Roșu, arie de protecție specială avifaunistică și floristică ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală).

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații