Runcu Groși

Studiile de specialitate, realizate pe diferite grupe de vârstă, demonstrează beneficiile educaţionale, psihologice şi de sănătate ale experienţelor din natură. Descoperirea elementelor naturale cu rol semnificativ asupra funcţiilor cognitive ale tinerilor în formare; chiar şi prin observarea prezenţei unui arbore sau participarea la activităţi de plantare s-a dovedit benefică în ceea ce priveşte capacitatea de direcţionare a atenţiei. Natura are un efect de amortizare a stresului cotidian, vegetaţia şi elementele naturale acţionând ca factori protectori pentru copii și adolescenți.

Runcu-Groși este o arie protejată de interes național (rezervație naturală de tip), situată în județul Arad, pe teritoriul administrativ al comunei Bârzava, în Munții Zărand, în forestierbazinul superior al Văii Groși, un afluent al râului Mureș. Accesul în sit se face pe un drum forestier situat în partea nordică a satului Groșii Noi. Altitudinea la care se află rezervaţia variază între 340 de metri (minimă) şi 660 de metri (maximă). Rezervația se suprapune peste ariile naturale protejate: ROSCI0070 Drocea și ROSPA0117 Drocea-Zărand. (SPA) desemnează ariile de Protecție Specială Avifaunistică - constituite cu scopul menținerii în stare favorabilă a speciilor de păsări sălbatice și conservare a acestora. (SCI) desemnează siturile de Importanță Comunitară - constituite cu scopul menținerii și conservării speciilor de plante și animale sălbatice și habitatelor naturale de interes comunitar reprezentative pentru regiunea biogeografică în care se încadrează.

Importanța ariei protejate constă în vechimea speciilor arboricole de gorun (Quercus petraea), cu vârste cuprinse între 100 și 180 de ani, care vegetează în asociere cu specii de fag (Fagus sylvatica). La nivelul ierburilor sunt întâlnite specii floristice rare, ca: vinarița (Asperula odorata), popilnicul (Asarum europaeum) sau colțișorul (Dentaria bulbifera).

Drumul forestier conduce, din centrul satului Groșii Noi, până la o barieră, care obligă parcurgerea pe jos a ultimilor 3 km, până în Rezervație. Panourile indicatoare și hărțile recomandă un traseu tematic în partea nord-estică a sitului. Intrând în pădurea cvasivirgină, cu arbori seculari de înălțimi amețitoare, vizitatorii se simt aidoma unor pitici rătăciți, ca în poveștile copilăriei. Pădurea Runcu-Groși este se distinge prin faptul că  în interiorul ei lipsesc cu desăvârșire orice urme de tăiere arboricolă, crengile și trunchiurile de copaci căzute fiind menținute în ecosistem. Rezervația forestieră „Runcu Groși” candidează cu succes la titulatura de „cea mai bine conservată arie protejată din județul Arad”.

Rezervaţia naturală Runcu – Groşi este extrem de importantă, mai ales prin faptul că a reuşit să scape de intervenţia distrugătoare a omului. Importanța sa a fost sesizată şi de alte ţări, precum Ungaria, Elveţia sau Suedia, care şi-au trimis experți pentru a o studia. Interesantă însă e etimologia denumirii pădurii, Runcu(-Groși), uimitoare prin faptul că localnicii, din cele mai vechi timpuri, au ales-o; „runcul” este acel loc dintr-o pădure unde copacii au fost tăiați, au ars sau au fost doborâți de vânt, perimetrul fiind întrebuințat ca pășune sau ca ogor; plecând de la această realitate, numele de „runc” înseamnă „loc despădurit, întrebuinţat ca păşune sau ca ogor, poiană în pădure”; acest lucru ne duce cu gândul că aici omenii au fost nevoiţi să smulgă pământul pădurii, şi acest lucru se reflectă în toponimia numelui, deoarece aşezarea satului „Groșii Noi”, din apropiere, a fost de natură să nu ofere condiţii prea prielnice comunităţii. Totuși, aici sălășluiește una dintre cele mai frumoase păduri de pe teritorul județului Arad și nu numai. 

Comunitatea locală, prin reprezentanții serviciilor de mediu din cadrul administrației locale, dar și prin intermediul voluntarilor, împreună și sub îndrumarea Serviciului Teritorial ARAD al ANANP, au luat permanent măsuri specifice de protecție și conservare a Rezervației, precum: promovarea regenerării naturale a pădurii; interzicerea plantării de specii, altele decât cele specifice habitatului; menținerea în ecosistem a crengilor moarte căzute pe sol; interzicerea pășunatului în pădure; evitarea tuturor activităților care ar putea determina degradarea biodiversității locale; evitarea folosirii insecticidelor în pădure, respectiv interzicerea arderii vegetației.