
Tanacu Coasta Rupturile
Obiective de interes educațional
Aria protejata în care se găsește obiectivul de interes educațional este RONPA0793/ ROSCI0041 Tanacu Coasta Rupturile
Denumire: RONPA0793/ ROSCI0041 Tanacu Coasta Rupturile
Specii/habitat reprezentativ: Habitate: Stepe ponto – sarmastice și Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice
Rezervația floristică Coasta Rupturile Tanacu este situată în partea de SE a comunei Tanacu la cca 2 km de localitate și ocupă practic un versant afectat puternic de eroziune, cu o suprafata de cca. 6 ha, în perimetrul ei fiind identificate specii rare din flora României.
Cunoașterea habitatelor floristice și recunoașterea ulterioară a acestora se va efectua prin realizarea a două trasee ghidate în teren; în primul vor fi prezentate speciile reprezentative și importanța acestora iar în al doilea traseu elevii vor fi cei care vor recunoaște speciile. Este de precizat că bogăţia floristică, cât şi semnificaţia fitogeografică a geofondului, conferă rezervației de la Tanacu un caracter de unicitate, de tezaur informaţional cu mare valoare stiinţifică.
Comunitatea locală valorifică zona protejată prin desfășurarea de activități tradiționale și realizarea de produse, astfel că sunt certificate produse de la animale hrănite cu biomasa vegetală din sit sau carne (miel sau vită), produse apicole obţinute în sit, eventual în combinație cu extracte concentrate de la fructe din flora spontană, produse de panificaţie şi vinuri.